Constructorii Europei

Constructorii Europei, benedictinii, au în fondatorul ordinului lor şi al mănăstirii Montecassino, Benedict, născut în 11 iunie, 48o, un exemplu de profunzime religioasă şi de eficientă lucrare socială. Nu numai ei, fireşte, modelul de viaţă benedictin, devenit adjectiv, conotează laborioasa osârdie, particularizează spiritul european însuşi. Suntem, prin aceşti călugări, activi în Evul Mediu , în scriptoriile mănăstirilor, dar şi la catedra universităţilor, mai riguroşi, mai aproape de descoperirile ştiinţei, nu doar de adevărurile credinţei. Un învăţat belgian, istoricul Leo Mulin, mă vrăjise cu expunerea sa într-o vară la Rimini, acum vreo 7-8 ani, explicându-ne calm, într-o excelentă prelegere cât de mult le datorăm benedictinilor. De fapt, măsurarea modernă a timpului, sau obţinerea celor mai bune soiuri de grîu, sau de vin este meritul lor. Necesităţile religioase au mers mână în mână cu cele practice, ei sunt constructori de catedrale, dar şi de case pentru nevoiaşi ori mai ales de structuri mentale. Mentalitatea benedictinilor se menţine sub o formă esenţializată în construirea spaţiului politic european postbelic. Cred că se păstrează ceva din îndemnul benedictinilor, “ora et labora” la Robert Schuman, la De Gasperi, politicieni şi creştini, dincolo de apartenenţa lor la o confesiune anume. Răbdarea, încrederea în Providenţă, simţul moral, perspectiva îndepărtată, convingerea că durată lungă contează mai mult decât aranjamentul efemer.
La noi, Blajul are multe dimensiuni laborioase, aproape de spiritul benedictin, profesorii- preoţi schimbând fără efort amvonul cu catedra, formând metodic viitoarele generaţii, lucrând la edificarea unei ţări în rând cu celelalte ţări europene.
Nu doar Benedict, în Occident, este cel care a organizat viaţa monahală, dar şi Ioan Cassian, în Răsărit, a făcut acelaşi lucru durabil, aşa cum Sf Vasile,(+379) dătător de reguli monastice şi scrieri dogmatice, stâlp al Bisericii constantinopolitane, autorul unei liturghii, organizează
spitale, azile, cantine pentru cei nevoiaşi.
Nu mai puţin iradiante de cultură sunt şcolile de traducători sau copişti, de la Neamţ, cu Paisie Velicicovschi , ori de la Putna, Dragomirna, sau, mai târziu de la Cernica. Adevărate izvoare de rugăciune şi binefaceri.

Călugării de azi urmează şi ei îndemnul benedictin, se roagă şi lucrează, chiar dacă spiritualitatea răsăriteană pune preţ mai mare pe contemplaţie, decât pe acţiunea imediată. Oricum, fiecare ordin are propria carismă, dar toate acelaşi scop, adorarea Creatorului şi iubirea creaturilor. Ordinele călugăreşti, benedictini, franciscani, dominicani, sau bazilieni răsăriteni, ori monahi ortodocşi , congregaţiile, de călugări sau călugăriţe, sunt parte a Europei străvechi şi a celei viitoare.Construcţia lor inefabilă e mai trainică decât cea văzută, însoţind-o cu o discreţie devotată.